Cristi Borcea a confirmat, ieri, că derby-ul Dinamo – Steaua se va juca pe Național Arena, însă acest lucru n-ar fi fost posibil fără acordul Stelei. Din postura de gazdă, Dinamo ar fi avut din start opțiunea „Ștefan cel Mare”, alternativa Național Arena fiind valabilă numai în cazul în care roș-albaștrii și-ar fi dat acordul ca partida să se joace acolo.
ProSport a aflat că Gigi Becali a profitat de situație și a încercat să ‘scoată’ tot ce se putea din această situație. Astfel, Becali i-a cerut finului său 30% din încasările meciului pentru a accepta propunerea „câinilor” de a disputa derby-ul pe noul stadion național! O astfel de înțelegere ar reprezenta o adevărată premieră pe plan mondial.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER